Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vrea ca municipalitatea să preia dezvoltarea proiectului „București – port la Dunăre”, urmând să fie realizate studiile de fezabilitate și să fie atrase fonduri europene astfel ca Bucureștiul să aibă cale navigabilă printr-un canal care să conecteze râul Dâmbovița la Dunăre.

gabriela_firea Bucureștiul port la Dunăre„Vreau să continuăm acest proiect, să preluăm responsabilitatea realizării lucrărilor în București, iar investiția să devină o prioritate pentru Capitală. După discuțiile pe care le vom avea cu reprezentanții unităților administrativ – teritoriale responsabile, și după întocmirea documentației necesare vom putea demara procedurile pentru obținerea cofinanțării proiectului din fonduri UE. Avem deja sprijinul Comisarului European, Corina Crețu pentru realizarea acestui proiect important”, a declarat Primarul Capitalei, Gabriela Firea, potrivit News.ro.

Discuțiile despre reluarea proiectului au fost inițiate într-o ședință la care au participat cei care au realizat studiul de fezabilitate din 2012 și 2013 și angajații fostului Institut de Proiectari pentru Transporturi Auto, Navale si Aeriene, autorii proiectului realizat înainte de 1989.

În cadrul analizei făcute de Primăria Municipiului București s-a arătat că, pentru realizarea proiectului, este necesară și implicarea autorităților locale care ar putea beneficia de avantajele acestei investiții, respectiv cele din județele Giurgiu, Ilfov și Călărași, dar și autoritățile centrale cu responsabilități în acest sens, respectiv Ministerul Transporturilor, Ministerul Energiei și Ministerul Dezvoltării.

cornel_martincu port la Dunăre„La rândul său, Directorul IPTANA, Cornel Martincu a explicat că investiția a fost realizată până în anii 1990 în procent de aproximativ 70 la sută. Din cauza stagnării și abandonării acestor lucrări, în prezent, lucrările s-au degradat sau au fost distruse în bună măsură, stadiul de realizare, în prezent, fiind de 50 la sută”, arată Primăria Capitalei. Valoarea investiției deja realizate este de aproximativ un miliard de euro.

Lucrările la canalul Dâmbovița – Dunăre au început în 1986 și au fost abandonate după Revoluția din 1989.

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

hidroizolatii balcoane terase trotuare bai bucatarii
HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.

Proiectul Răsuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…