Este unul dintre cele mai lungi poduri din lume având 37 de kilometri, însă ceea ce este cu adevărat extraordinar la el nu este lungimea ci faptul că se transformă în tunel.

Podul-tunel Chesapeake Bay face legătura între Virginia de Est şi  Hampton Roads. Construcţia lui a început pe 7 septembrie 1960 şi a fost deschis traficului patru ani mai târziu. Acesta este unul dintre cele zece poduri-tunel care există în lume, iar construcţia sa a costat 450 de milioane de dolari.

Lung de 37 de km acesta include un tunel lung de 1,6 km şi traversează patru insule artificiale. El a înlocuit feriboturile care operau între South Hampton Roads şi peninsula Virginia. De la inaugurare acest pod a fost traversat de peste 100 de milioane de vehicule.

Cei care vor să traverseze acest pod trebuie să plătească o taxă de 15 dolari, o suma mică în comparație cu ruta ocolitoare care depășește 150 de km.

Tunelul Chesapeake Bay Bridge (CBBT) reprezintă o conexiune fixă de traversare a Golfului Chesapeake din statul american Virginia. Aceasta leagă Peninsula Delmarva de Virginia Beach (Plaja Virginia) şi de zona metropolitană Hampton Roads.

Proiectul reprezintă, la bază, o structură alcătuită din 19 km de estacade, două tuneluri cu o lungime de 1,6 km, patru insule artificiale, patru poduri, 3,2 km de şosele şi 8,9 km de drumuri de acces. Acesta a înlocuit serviciile de feribot care au funcţionat aici începând din anii 1930, până la finalizarea tunelului, în 1964. Sistemul rămâne unul dintre cele zece proiecte de acest tip din lume, dintre care trei sunt situate în Hampton Roads. De la deschidere şi până în prezent, CBBT a fost traversat de nu mai puţin de 100 milioane de vehicule, „economisind“ 153 km şi o oră jumătate de drum în călătoriile între Virginia Beach/Norfolk şi diverse puncte la Nord şi la Est de Valea Delaware, oferind şi avantajul de a nu trece prin aglomerările de trafic din zona metropolitană Washington. Taxa percepută, de 15 USD, este parţial compensată de economiile realizate prin neplata altor seturi de taxe în Maryland şi Delaware, pe autostrada I-95.

Istoric

Tunelul-pod a fost deschis pe 15 aprilie 1964 iar între 1995 şi 1999, au fost investite aproape 200 milioane USD pentru extinderea capacităţii secţiunii de deasupra apei, la patru benzi. A fost propusă, de asemenea, upgradarea tunelurilor, dar nu a fost realizată.

Însă povestea e mult mai veche. Zona a fost colonizată în prima jumătate a anilor 1600 de către englezi şi de atunci, pentru primii 350 de ani, transportul de traversare a golfului a fost realizat cu nave şi feribot. Între 1930 şi 1954, Virginia Ferry Corporation, o companie privată de servicii publice, a rulat un program de transport cu feribotul pentru vehicule şi pasageri în zona de Sud a Hampton Roads. În ciuda utilizării unei flote de dimensiuni mari de nave moderne, capabile să realizeze până la 90 traversări pe un sens zilnic, traversările sufereau mai mereu întârzieri din cauza traficului intens şi a condiţiilor meteo. În 1954, Adunarea Generală a Statului Virginia a creat o subdiviziune politică, Chesapeake Bay Ferry District, precum şi un organism executiv, sub forma unei comisii, care a fost autorizată să achiziţioneze compania care opera feribotul prin finanţare cu obligaţiuni, pentru îmbunătăţirea serviciului existent. În 1956, Adunarea Generală a autorizat comisia să conducă un studiu de fezabilitate pentru construcţia unei conexiuni fixe. Iniţial, a fost studiată soluţia unor poduri care să traverseze canalele Thimble Shoals şi Chesapeake, dar Marina SUA a ridicat obiecţii din cauza pericolului de prăbuşire a acestor poduri, eventualitate care ar fi putut bloca accesul flotei din regiune la Oceanul Atlantic. Pentru a înlătura aceste obiecţii, inginerii au recomandat o serie de poduri şi tuneluri, după un model deja în funcţiune – Podul-tunei, Hampton Roads, finalizat în 1957. CBBT a fost proiectat de către firma Sverdrup & Parcel din St. Louis, care a servit, de asemenea, ca manager de proiect.

Construcţia

În vara anului 1960, comisia a vândut obligaţiuni în valoare de 200 milioane USD către investitori privaţi, fondurile fiind folosite pentru finanţarea construcţiei tunelului-pod. Fondurile colectate din taxele ulterioare au fost promise pentru achitarea datoriei şi dobânzii în contul acestor obligaţiuni. Nu au fost folosite niciun fel de fonduri locale, statale sau federale. Contractele de construcţie au fost acordate unui consorţiu alcătuit din Tidewater Construction Corporation şi Merritt-Chapman & Scott Corporation. Construcţia a început în octombrie 1960, după ce a fost nevoie de şase luni pentru colectarea echipamentelor necesare din întreaga lume. Tunelele au fost construite prin intermediul unei tehnici dezvoltate de Ole Singstad în realizarea Tunelului Portului Baltimore, în cadrul căreia a fost întâi săpat câte un canal de dimensiuni mari pentru fiecare tunel, în care au fost coborâte secţiuni prefabricate, suspendate de barje prin intermediul unor cabluri. Încăperile interioare au fost umplute cu apă pentru coborârea secţiunilor de tunel, care au fost apoi aliniate, sudate între ele de către scafandri, apoi evacuată apa prin pompare. Construcţia a fost realizată în condiţii severe, sub uragane, vânturi puternice şi sub toanele imprevizibile ale Oceanului Atlantic. În timpul unei furturi puternice în 1962, o parte dintre lucrările aproape finalizate şi o barjă construită special au fost distruse. Dar proiectul a fost finalizat şi, în luna aprilie 1964, la 42 luni după debutul lucrărilor, Tunelul-Pod Chesapeake Bay a fost deschis circulaţiei.

Un proiect de extindere

La un cost de 197 milioane USD, au fost construite noi estacade paralele cu două benzi, pentru a descongestiona traficul şi, de asemenea, din motive de siguranţă. Imediat după terminarea acestora, traficul a fost redirecţionat, pentru ca estacadele originale să fie reparate şi renovate (lucrări în valoare de 20 milioane USD). Porţiunea mai veche a fost redeschisă în aprilie 1999. Proiectul de expansiune a crescut capacitatea porţiunilor de deasupra apei la patru benzi, a adăugat „umeri“ mai largi porţiunii sudice, a facilitat lucrările de reparaţii şi a redus şansa ca întregul pod să fie avariat într-un incident singular, oferind posibilitatea redirecţionării traficului. Pentru că tot a venit vorba de siguranţă, structura adoptă câteva măsuri interesante, de natură să minimizeze riscul accidentelor şi incidentelor. Având în vedere faptul că s-a întâmplat ca furtunile puternice să zboare uneori anumite tipuri de vehicule peste parapet, aceste tipuri de vehicule nu au voie pe pod dacă vântul depăşeşte 64 km/h, în caz de alertă de uragan de categoria 1 (110-119 km/h) întregul trafic fiind suspendat. Transportul de materiale periculoase şi de gaze comprimate este supus unor restricţii speciale şi inspecţii de securitate. Ambele tuneluri au o limită de înălţime de 4,11 m, iar bicicletele sunt interzise cu totul, dar managementul oferă un shuttle pentru ciclişti, la un preţ de 15 USD, dar numai cu telefon în avans. Un alt element inedit este faptul că este obligatoriu ca podul să fie verificat şi servisat la fiecare cinci ani. Şi pentru că servisarea acestuia durează nu mai puţin de… cinci ani, povestea nu se încheie niciodată.

Chesapeake Bay Bridge-Tunnel
– 4 benzi (4 pe poduri, 2 în tuneluri)
– Lungime totală: 28,3 km
– Înălţime faţă de suprafaţa apei: 22,9 m în Nord, 12,2 m – Fisherman Inlet
– website: http://www.cbbt.com/

 

Proiectul Răsuceni

Aflați despre proiectul de ridicare din sărăcie a unuia din cel mai sărace sate din România. Contribuiți cu resurse, idei, instrumente…

Fundaţii, Subsoluri / Demisoluri, Camere Tehnice, Beciuri / Pivniţe / Crame

HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii nu doar produse.

Impermeabilizari 100% de betoane, sape si tencuieli. Garantii de 10-60 de ani. Pardoseli. Solutii anti-condens, anti-mucegai, anti-igrasie.