Un pod rutier de mare trafic ar urma să fie construit peste Tisa. Investiţia este estimată la aproximativ 10 milioane de euro.Podul va fi construit printr-un grant european în dreptul localităţii Tepliţa şi va ajunge pe malul ucrainean în vecinătatea localităţii Biserica Albă.

Pod peste Tisa

Noul președinte al Administrației Regionale de Stat Transcarpatia, Valeri Luncenko, prefectul județului Maramureș, Anton Rohian, Consulul General al României la Cernăuți, Eleonora Moldovan și Consulul General al Ucrainei la Suceava, Vasil Boeciko, au efectuat o vizită în localitatea românească Biserica Albă de pe malul drept al Tisei, unde au discutat despre proiectele transfrontaliere care urmează să fie derulate de cele două părți – informează Biroul de Presă al Administrației din Transcarpatia, citat de Tocpress .

Potrivit sursei, discuțiile dintre cele două delegații, la care a participat și primarul din Biserica Albă, Gheorghe Berinde, s-au axat în special pe derularea unui proiect comun care prevede reconstrucția vechiului pod rutier peste râul Tisa, care va face legătura între Sighetu Marmației și Biserica Albă.

Părțile au convenit că vor continua să poarte discuții pe acest subiect, mai ales că noul punct de trecere a frontierei româno-ucrainene, Sighet-Biserica Albă, este un proiect important pentru județul Maramureș și regiunea Transcarpatia.

Podul va fi construit printr-un grant european în dreptul localităţii Tepliţa şi va ajunge pe malul ucrainean în vecinătatea localităţii Biserica Albă. Autorităţile române şi cele ucrainene s-au întâlnit de mai multe ori pe această temă. Podul ar urma să permită accesul la coridorul european ce traversează Ucraina, Lisabona – Moscova.

09 apr, 15:19 ECONOMICA.net

Aveți nevoie de ferestre și uși?

ferestre și ușiÎncercați să ne cereți o ofertă și nouă și veți primi comisioane. Discounturile pot fi de la 20% pînă la 60%. De ce? Deoarece ne putem permite avand o oferta completa și fiind importatori direcți de profile!

La unele comenzi de ferestre și uși, oferim gratuit plasele de insecte.

Facem contracte de întreținere / mentenanță. Intrați acum în parteneriate ce vă pot aduce câștiguri mari.

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE
https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.