Ştiaţi că măritul domn Ştefan cel Mare, a fost şi un excelent „inginer hidrotehnic”? În diferite hotărnicii şi hrisoave sunt des pomenite cuvintele „punte, podişcă, podeţ, poduleţ, podişor,” şi uneori „pod umblătorul, pod statornicu”. Se vorbeşte chiar şi de „hurduzăuri”, poduri susţinute de lanţuri. Podurile fixe sau stătătoare se făceau „pe capre” puse în albia râurilor, „pe căsoaie” umplute cu piatră pe pari, toraci sau şarampoi bătuţi direct în albii.

Podarii erau organizaţi în isnofuri conduse de un staroste sau maimarbaşă. Poduri permanente de piatră au fost construite pentru prima oară de Ştefan. Conform tradiţiei, Ştefan a făcut un pod de piatră la Iaşi „de laturea târgului”, peste pâraile Cârjoaia şi Zlodica la Botoşani, unul peste Başău şi două în ţinutul Bacăului, la Borzeşti şi la Bogdana peste pârâul „Valea Ră”.

Alexandru Odobescu scrie că şi celebrul Tăutu ridicase „un pod solid” în Judeţul Dorohoi. Din toate, singurul pod care se mai păstrează (încă) este cel de la Gârbovana, comuna Ştefan cel Mare. Legenda spune l-ar fi costat pe domnitor „un kertic domnesc de 2.000 oca de sare”. La această dată podul are o lungime de 14 metri, lăţimea de 8 înăţimea luată de la picior de 11 metri, iar deschiderea bolţii de 5,80 metri. A fost construit din piatră brută, având ca liant var gros.

Cu asemenea lucrări, Ştefan putea să îşi frece mâinile bucuros.

Cititi mai multe pe: sursa

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE
https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

hidroizolatii balcoane terase trotuare bai bucatarii
HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.