Pe holul monumental al Muzeului Judeţean de Istorie din Botoşani, într-o casetă mare de sticlă, se află o adevarată comoară arheologică a judeţului. Este vorba despre un fragment dintr-un pod dacic din lemn, vechi de aproape 2.000 de ani. Rămășițele podului au mai mult de doi metri lungime şi au fost descoperite într-o mlaştină, o turbărie, din localitatea botoşăneană Lozna.

podul dacic

Podul acesta, un unicat în țara noastră, dar și în zona balcanică, asigura dacilor liberi trecerea dintr-o parte în alta a mlaştinii, în secolele II-III d.Hr. Podul „plutitor” avea o suprafaţă de 25 metri pătraţi şi aproximativ şase metri lăţime, fiind fixat cu ajutorul unor ţăruşi. Alături de el au fost descoperite mai multe obiecte, printre care resturi de animale, cranii de cerb şi mistreţ şi obiecte din silex sau metal, aruncate sau depuse ritualic spre a îmbuna spiritul mlaștinii.

podul dacic

Podul descoperit fixat în mâlul solidificat este format din traverse din stejar ce sunt perfect păstrate, înnegrite doar de vreme şi de nămolul în care a stat. Miracolul conservării naturale stă chiar în natura mlaştinii. „Este o descoperire importantă din turbăria de la Lozna (n.r. – la 12 kilometri de localitatea Dorohoi). Acest fragment de pod asigura trecerea chiar peste turbărie. Aici au fost descoperite, de altfel, mai multe obiecte. Fie resturi de animale aruncate, fie obiecte din silex sau chiar metal“, spune Daniel Ciucălău, arheolog la Muzeul Judeţean de Istorie din Botoşani.

Nicăieri în România sau în Balcani nu s-a descoperit un vestigiu antic de acest fel, atât de bine conservat. „Turbăria este un mediu acid, care păstrează foarte bine obiectele. Inclusiv pe cele din lemn. Are o compoziţie chimică specială, care ajută la mumificare sau păstrare în stare foarte bună a lucrurilor“, mai explică arheologul. „Este o descoperire unică făcută în timpul săpăturilor de la începutul anilor 2.000. Turbăria de la Lozna ascunde încă multe secrete. A fost explorată arheologic, dar nu complet“, spune Aurel Melniciuc.

podul dacicMlaştinile, așa cum este cea din Lozna, ar putea ascunde multe secrete antice, uneori chiar trupuri mumificate natural, precum cele descoperite în Irlanda şi în Danemarca. Podul dacic de la Lozna, după ce a fost conservat și restaurant, şi-a găsit un loc pe holurile muzeului, oferind vizitatorilor șansa întâlnirii cu un artefact rar de acum aproape 2000 de ani.

Conf. univ. dr. George Grigore

podul dacic podul dacic

Aveți nevoie de ferestre și uși?

ferestre și ușiÎncercați să ne cereți o ofertă și nouă și veți primi comisioane. Discounturile pot fi de la 20% pînă la 60%. De ce? Deoarece ne putem permite avand o oferta completa și fiind importatori direcți de profile!

La unele comenzi de ferestre și uși, oferim gratuit plasele de insecte.

Facem contracte de întreținere / mentenanță. Intrați acum în parteneriate ce vă pot aduce câștiguri mari.

Hidroizolare balcoane, terase, trotuare, băi şi bucătării

hidroizolatii balcoane terase trotuare bai bucatarii
HIDROIZOLATII DEFINITIVE

Soluţii garantate performante de hidroizolaţii şi termoizolaţii pentru balcoane si terase.

Hidroizolare Perfecta la terase si balcoane. Garantii reale de la 10 pana la 100 de ani.