În prezent, structura stațiilor este executată în proporție de 90%, iar a tunelurilor și galeriilor – 95%, potrivit RomaniaTV.net.

Zonele de șantier din jurul stațiilor, pe unde nu se mai circulă de cinci ani, vor fi eliberate pe rând, începând cu Orizont și Favorit și terminând cu Eroilor 2 și Academia Militară.

Stațiile cu cel mai mare grad de executare sunt Valea Ialomitei (98%), Orizont (98%), Favorit (97%), Romancierilor (95%), Constantin Brâncuși (94%) și Drumul Taberei 34 (94%), iar cu cel mai mic – Parc Drumul Taberei (62%) și Râul Doamnei (51%).

metroul în Drumul Taberei
La Eroilor 2, care va fi prima stație de metrou iluminată natural, execuția structurii este realizată în proporție de 68%.

La Academia Militară execuția structurii este realizată în proporție de 85%, dar este ultima stație care va fi definitivată deoarece la finalul proiectului va servi la evacuarea tuturor instalațiilor tehnologice utilizate la execuția tunelurilor.

Lucrările la magistrala 5 de metrou au început în vara anului 2011, iar termenul inițial de finalizare era 2014.

Până în prezent, valoarea totală a contractelor atribuite pentru construcția magistralei 5 de metrou Drumul Taberei-Eroilor se ridică la circa 2,6 miliarde de lei cu TVA inclus, echivalentul a circa 585 milioane euro.

Magistrala 5 de metrou, secțiunea Râul Doamnei – Eroilor este compusă din 10 stații de metrou, inclusiv o stație și un depou la Valea Ialomiței.

Capacitatea va fi de 1.250 călători/tren iar frecvența de 90 de secunde, astfel ca într-o oră pe un sens vor putea circula 50.000 de oameni.

Reparații la terase

HIDROIZOLATII DEFINITIVE
https://terase.afacereamea.ro/

Pentru terasele de bloc sau de birouri acoperite cu membrane bituminoase cele mai potrivite produse de reparatii sunt IMPERMIX PU. Aveti garantii adevarate de 10-35 de ani. Practic sunt inerte la influentele de mediu iar durata lor de viata este nelimitata.

Programati-va acum interventia pe terase ca sa nu fie prea tarziu.

Aveți infiltrații?

Aveți treceri / străpungeri / penetrări de cabluri / țevi / conducte prin pereți, planșee și pardoseli ce manifestă infiltrații sa exfiltrații! Aveți fisuri prin pereți și pardoseli?

Etansare perfecta a strapungerilor si fisurilor
Avem soluții corecte și complete.

Doar vizitați https://strapungeri.afacereamea.ro/ și puteți să găsiți produsele și soluțiile corecte pentru situația dvs concretă. Puteți și să vă abonați pentru discounturi și comisioane.